Apel către toţi oamenii de bună credinţă:

Timp de secole această bisericuţă de lemn a fost mama spirituală a dinastiei Russo şi a tuturor creştinilor din Măcăreuca. Actualmente această podoabă a meşterilor populari din Basarabia de altă dată, necesită o reparaţie capitală. Pentru ca să putem păstra bisericuţa şi pentru generaţiile viitoare, avem nevoie de sprijinul frăţiilor voastre.

Fie ca Bunul Dumnezeu să vă sporească şi să vă întărească la fapte bune. Iar ajutorul frăţiilor voastre să-L primească întocmai ca pe bănuţul văduvei!

marți, 16 iunie 2009

În timpul regimului comunist

Dar au venit anii de ocupaţie sovietică, război, de foame, de colectivizare şi biserica a rămas nefinisată. Mai târziu, pe timpurile ateismului militant, era cât pe ce s-o demoleze, pentru a folosi piatra în alte scopuri. Spun bătrânii, că Pavel Vrânceanu, a fost acela care a ripostat, a ţinut piept odioaselor tentative. La sfârşitul anilor 50 a pornit valul barbar al ideologiei comuniste de închidere, profanare şi devastare a locaşurilor sfinte. Părintele Nicolae Ursachi a oficiat ultima slujbă, rugându-se lui Dumnezeu de iertarea păcatelor celor rătăciţi. Biserica cea din lemn a fost ănchisă. Părintele Nicolae şi-a găsit odihna de veci în curtea bisericii. După cum era la modă, biserica de lemn a fost transformată în muzeu etnografic.
Cucernicul părinte Ioan Grigoraş, descendent din familii evlavioase din Palanca şi Măcăreuca, a reuşit cu mult tact şi bună înţelegere, să ia cele mai sacre lucruri: Uşile Împărăteşti ale vechii biserici din lemn, icoane străvechi de nepreţuită valoare, alte obiecte de cult, pentru a le păstra la loc sfânt în biserica din Zguriţa, la care slujea. Toate acestea au fost restituite, aşzate şi folosite în noua biserică din piatră.
Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Mărturii din vremurile demult apuse despre Măcăreuca :

Mă găseam în acel timp la rudele din satul Macareuca din judeţul Soroca, în vacanţa şcolară de vară, ca proaspăt promovat în clasa a IV-a de liceu. (Liceul "Ion Creangă", din Bălţi).

Macareuca era un sat neaoş românesc, în care vieţuiau vreo 300 de familii care nu ştiau să grăiască decît româneşte, şi care era plasat între satul Cotova, locuit mai mult de ruteni, şi tîrgul Zguriţa, care avea o populaţie majoritar evreiască, vădit filorusă, dar care se găsea înconjurată numai de sate în care vibra un curat simţămînt românesc: Zgura, Popeşti, Nicoreşti etc. Locuitorii din Macareuca erau pravoslavnici, harnici şi gospodari de mare ţinută, extrem de comunicativi. Se simţea în întreaga atmosferă a satului o notă de bunătate, de deschidere sufletească, de românism, pe care boierul Macarov, posibil un predecesor de-al marelui scriitor Alecu Russo, o imprimase. De la urmaşii acestora, rudele familiei mele au cumpărat frumoasa casă în care mă găseam în ziua în care aflasem, cu totul întâmplător, despre cedarea forţată către ruşi a Basarabiei. În după-amiaza zilei de 28 iunie 1940, plouase cumplit. Antena radioului, căruia, din an în Paşti, mai catadicseam să-i dau drumul, se prăbuşise de furtună. Mînat în casă de răutăţile vremii de afară şi curios să văd dacă radioul mai funcţionează, am pornit aparatul, iar în acea clipă se transmitea un comunicat senzaţional.

"Atenţiune, atenţiune! Basarabia a fost cedată Uniunii Sovietice şi, potrivit ultimatumului dat de către ruşi, retragerea instituţiilor şi a părţii din populaţie care doreşte se va putea face în termen de 4 zile, după care trupele ruseşti vor intra în Basarabia! Atenţiune, atenţiune!...".

fragment din Alte amintiri despre ocuparea Basarabiei şi a Bucovinei de către ruşi... De Marga-Rita Popeli-Tatu
free counters