Apel către toţi oamenii de bună credinţă:

Timp de secole această bisericuţă de lemn a fost mama spirituală a dinastiei Russo şi a tuturor creştinilor din Măcăreuca. Actualmente această podoabă a meşterilor populari din Basarabia de altă dată, necesită o reparaţie capitală. Pentru ca să putem păstra bisericuţa şi pentru generaţiile viitoare, avem nevoie de sprijinul frăţiilor voastre.

Fie ca Bunul Dumnezeu să vă sporească şi să vă întărească la fapte bune. Iar ajutorul frăţiilor voastre să-L primească întocmai ca pe bănuţul văduvei!

vineri, 7 mai 2010

Biserica de lemn din Măcăreuca – o comoară a Ortodoxiei basarabene

Documentar, localitatea Măcăreuca îşi confirmă existenţa la 1528, când domnitorul Moldovei, Petru Rareş, dăruieşte printr-un act marelui armaş Marco Ciciuman 3 sate din ţinutul Soroca, printre care şi Măcăreuca.

La 1814 moşia Măcăreucei aparţinea sfetnicului Ioan Russo, iar la 1821 nobilului Grigore Ioan Russo. Această dinastie de boieri a dăinuit mai mult de un secol. La 1900 moşia o stăpânea Zinovie Russo. Marea Unire şi reforma agrară din România l-au găsit aici stăpân pe Nicolae Russo. În urma exproprierii, pe moşia lui se constituie două sate din colonişti veniţi de la Cosăuţi şi Holoşniţa Veche – Palanca şi Holoşniţa Nouă. Nicolae Russo se retrage la Bulboci pe partea sa de moşie, lăsând la curte pe fiul Boris şi fiica Zoie. Aceştia vând conacul şi partea lor de pământ unui neamţ – Gotlev. Ultimul proprietar al curţii boiereşti a fost preotul Mihail Ostap(ov), refugiat în România, la venirea sovieticilor.
În anii 1949-1952, printr-o hotărâre a Ministerului Agriculturii al URSS, pe râul Căinari, în satul Măcăreuca, a fost construită o staţiune hidroelectrică cu o capacitate de 60 de kw/h, dar aceasta nu a asigurat capacitatea suficientă şi degrabă a fost uitată.
În vechea selişte, spun bătrânii, a existat şi o mică bisericuţă de lemn. Că era foarte mică, ne dovedesc „Uşile Împărăteşti” foarte mici şi care, ca prin minune, s-au păstrat până astăzi.

Pentru prima dată, în anul 1793, este consemnată documentar existenţa unei biserici de lemn la Măcăreuca
La 1793 este consemnată existenţa unei biserici de lemn, acoperită cu paie. Nu încape îndoială că e vorba de biserica din lemn care a ajuns până în zilele noastre. În anul 1874, această bisericuţă a fost reparată. Timp de secole ea a fost mama spirituală a creştinilor din Măcăreuca, a familiei boiereşti şi a celor care au trudit pe moşia dinastiei Russo.

Biserica din Măcăreuca a fost păstorită de preoţi vrednici şi renumiţi
Un prim slujitor al bisericii din Măcăreuca, găsit în scrierile timpului, este psalmistul Vasile Corcodel din Sângera. În faţa pridvorului bisericii se află şi azi o criptă, în care sunt înmormântate soţia boierului Nicolae Russo şi o nepoată de-a ei. La această biserică au venit să se închine lui Dumnezeu oameni din satele alăturate - Palanca şi Holoşniţa Nouă.
Din anul 1910 până în 1917 la biserică a slujit preotul Ştefan Luchianov, născut la 1875, absolvent al Seminarului Teologic. Mormântul lui se află în ograda bisericii. Odată cu părintele Ştefan, vine şi cântăreţul Ştefan Singureanu, născut la 1 decembrie 1879, absolvent al şcolii de dascăli. Înzestratul cântăreţ a slujit în strana bisericii până la venirea sovieticilor. Timp de şapte ani, paroh al bisericii a fost Timotei Ostapov, născut la 1894, absolvent al Seminarului Teologic. După transferarea sa la Şuri, în locul său a venit părintele Mihail Ostapov, născut la 28 aprilie 1896, absolvent al Seminarului Teologic. Prin anii 30 a slujit la biserică şi părintele Vasile Iachim. Sfinţia Sa a fost urmat de părintele Grigore.

În timpul regimului comunist
La sfârşitul anilor 50 a pornit valul barbar al ideologiei comuniste de închidere, profanare şi devastare a locaşurilor sfinte. Părintele Nicolae Ursachi a oficiat ultima slujbă, rugându-se lui Dumnezeu de iertarea păcatelor celor rătăciţi. Biserica cea din lemn a fost închisă. Părintele Nicolae şi-a găsit odihna de veci în curtea bisericii. După cum era la modă, biserica de lemn a fost transformată în muzeu etnografic. Cucernicul părinte Ioan Grigoraş, descendent din familii evlavioase din Palanca şi Măcăreuca, a reuşit, cu mult tact şi bună înţelegere, să ia cele mai sacre lucruri: Uşile Împărăteşti ale vechii biserici din lemn, icoane străvechi de nepreţuită valoare, alte obiecte de cult, pentru a le păstra la loc sfânt în biserica din Zguriţa, la care slujea. Toate acestea au fost restituite, aşezate şi folosite în noua biserică din piatră.

Biserica din Măcăreuca după 1989
Odată cu descătuşarea sufletelor şi revenirea la credinţă, biserica de lemn a fost eliberată, renovată şi deschisă pentru credincioşi. În ea şi acum se fac slujbe pe timp de iarnă.
În anul 1989, măcăreucenii au ţinut sfat şi au hotărât să ducă la bun sfârşit construcţia noii biserici din piatră, care a fost începută încă în perioada interbelică. Biserica nouă de piatră a fost gata în primăvara anului 1991. Pe 21 aprilie, dangăte de clopote vesteau marea sărbătoare – ziua sfinţirii noului locaş sfânt.
Actualmente la Măcăreuca sunt două biserici: cea din lemn, care ne mărturiseşte despre dăinuirea de veacuri a credinţei creştine, şi cea nouă, de piatră, simbol al rezistenţei creştinilor asupra vitregiilor vremii şi neclintita dorinţă de a urma poruncile şi căile Domnului.
Din anul 1995, la biserica din Măcăreuca slujeşte protoiereul Gheorghe Cojocaru. Părintele Gheorghe, ajutat de creştinii din Măcăreuca, au făcut o reparaţie cosmetică la biserica de lemn în anul 2000. De atunci şi până astăzi, din lipsă de mijloace, bisericuţa de lemn, această comoară a Ortodoxiei basarabene, a fost lăsată uitării.
În prezent, biserica de lemn din Măcăreuca este într-o stare avariată. Turnul bisericuţei s-a înclinat în ultimii ani tot mai mult şi este gata să cadă în orice moment. În biserică nu se ţin slujbe, pentru că este nevoie urgent de o reparaţie capitală.
Părintele paroh al bisericii din Măcăreuca a făcut apel către toţi oamenii de bună-credinţă: „Fraţi creştini, timp de secole această bisericuţă de lemn a fost mama spirituală a dinastiei Russo şi a tuturor creştinilor din Măcăreuca. Actualmente această podoabă a meşterilor populari din Basarabia de altă dată se află într-o stare de degradare continuă şi necesită urgent o reparaţie capitală. Pentru ca să putem păstra bisericuţa şi pentru generaţiile viitoare, avem nevoie de sprijinul frăţiilor voastre”.
Fie ca Bunul Dumnezeu să vă sporească şi să vă întărească la fapte bune!


Mihail BORTĂ, pentru FLUX 03 iulie 2009

vineri, 18 septembrie 2009

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui!

Părintele paroh al bisericii din Măcăreuca, Drochia, face un apel către toţi oamenii de bună credinţă:
Fraţi creştini, timp de secole această bisericuţă de lemn a fost mama spirituală a dinastiei Russo şi a tuturor creştinilor din Măcăreuca. Actualmente această podoabă a meşterilor populari din Basarabia de altă dată, se află într-o stare de degradare continuă şi necesită urgent o reparaţie capitală. Pentru ca să putem păstra bisericuţa şi pentru generaţiile viitoare, avem nevoie de sprijinul frăţiilor voastre.
Fie ca Bunul Dumnezeu să vă sporească şi să vă întărească la fapte bune. Iar ajutorul frăţiilor voastre să-L primească întocmai ca pe bănuţul văduvei!

Pr. Gheorghe Cojocaru, paroh al bisericii din satul Măcăreuca, Drochia.

Mărturii din vremurile demult apuse despre Măcăreuca :

Mă găseam în acel timp la rudele din satul Macareuca din judeţul Soroca, în vacanţa şcolară de vară, ca proaspăt promovat în clasa a IV-a de liceu. (Liceul "Ion Creangă", din Bălţi).

Macareuca era un sat neaoş românesc, în care vieţuiau vreo 300 de familii care nu ştiau să grăiască decît româneşte, şi care era plasat între satul Cotova, locuit mai mult de ruteni, şi tîrgul Zguriţa, care avea o populaţie majoritar evreiască, vădit filorusă, dar care se găsea înconjurată numai de sate în care vibra un curat simţămînt românesc: Zgura, Popeşti, Nicoreşti etc. Locuitorii din Macareuca erau pravoslavnici, harnici şi gospodari de mare ţinută, extrem de comunicativi. Se simţea în întreaga atmosferă a satului o notă de bunătate, de deschidere sufletească, de românism, pe care boierul Macarov, posibil un predecesor de-al marelui scriitor Alecu Russo, o imprimase. De la urmaşii acestora, rudele familiei mele au cumpărat frumoasa casă în care mă găseam în ziua în care aflasem, cu totul întâmplător, despre cedarea forţată către ruşi a Basarabiei. În după-amiaza zilei de 28 iunie 1940, plouase cumplit. Antena radioului, căruia, din an în Paşti, mai catadicseam să-i dau drumul, se prăbuşise de furtună. Mînat în casă de răutăţile vremii de afară şi curios să văd dacă radioul mai funcţionează, am pornit aparatul, iar în acea clipă se transmitea un comunicat senzaţional.

"Atenţiune, atenţiune! Basarabia a fost cedată Uniunii Sovietice şi, potrivit ultimatumului dat de către ruşi, retragerea instituţiilor şi a părţii din populaţie care doreşte se va putea face în termen de 4 zile, după care trupele ruseşti vor intra în Basarabia! Atenţiune, atenţiune!...".

fragment din Alte amintiri despre ocuparea Basarabiei şi a Bucovinei de către ruşi... De Marga-Rita Popeli-Tatu
free counters