Apel către toţi oamenii de bună credinţă:

Timp de secole această bisericuţă de lemn a fost mama spirituală a dinastiei Russo şi a tuturor creştinilor din Măcăreuca. Actualmente această podoabă a meşterilor populari din Basarabia de altă dată, necesită o reparaţie capitală. Pentru ca să putem păstra bisericuţa şi pentru generaţiile viitoare, avem nevoie de sprijinul frăţiilor voastre.

Fie ca Bunul Dumnezeu să vă sporească şi să vă întărească la fapte bune. Iar ajutorul frăţiilor voastre să-L primească întocmai ca pe bănuţul văduvei!

marți, 16 iunie 2009

File din istoria bisericii din Măcăreuca


Memoria oamenilor a păstrat din negura veacului o legendă, pe care am auzit-o din gura neîntrecutului povestitor, regretatului Zaharie Melnic de la Măcăreuca. Nişte oieri, coborând pe malul râului Căinari, de la origine, pe dreapta lui, au dat de un loc pitoresc, cu multă păşune, şi s-au statornicit aici. Printre ei era unul mai abil, Macarie. De la acest nume, spune legenda, şi ne pare verosimil, vine şi denumirea vechii aşezări a oierilor şi a satului de azi Măcăreuca.

Documentar localitatea îşi confirmă existenţa la 1528, când domnitorul Moldovei Petru Rareş dăruieşte printr-un act marelui armaş Marco Ciciuman 3 sate din ţinutul Soroca, printre care şi Măcăreuca.

La 1814 moşia Măcăreucei aparţinea sfetnicului Ioan Russo, iar la 1821 nobilului Grigore Ioan Russo. Această dinastie de boieri a dăinuit. La 1900 moşia o stăpânea Zinovie Russo. Marea Unire şi reforma agrară din Romania, l-au găsit aici stăpân pe Nicolae Russo. În urma exproprierii pe moşia lui se constituie 2 sate din colonişti veniţi de la Cosăuţi şi Holoşniţa Veche – Palanca şi Holoşniţa Nouă. Nicolae Russo se retrage la Bulboci pe partea sa de moşie, lăsând la curte pe fiul Boris şi fiica Zoie. Aceştia vând conacul şi partea lor de pământ unui neamţ – Gotlev. Ultimul proprietar al curţii boiereşti a fost preotul Mihail Ostap(ov), refugiat la venirea sovieticilor, în România.
În anii 1949-1952, printr-o hotărâre a Ministerului Agriculturii al U.R.S.S. pe râul Căinari, în satul Măcăreuca, a fost construită o staţiune hidroelectrică cu o capacitate de 60 de kw/h, dar aceasta nu a asigurat capacitatea suficientă şi degrabă a fost uitată.
În vechea selişte, spun bătrânii, a existat şi o mică bisericuţă de lemn. Că era foarte mică, ne dovedesc Uşile Împărăteşti foarte mici şi care, ca prin minune, s-au păstrat până astăzi.
La 1793 este consemnată existenţa unei biserici de lemn, aacoperită cu paie. Nu încape îndoială că e vorba de biserica din lemn care a juns până în zilele noastre. La 1874 această bisericuţă a fost reparată. Timp de secole ea a fost mama spirituală a creştinilor din Măcăreuca, familiei boiereşti şi a celor, care au trudit pe moşia dinastiei Russo.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mărturii din vremurile demult apuse despre Măcăreuca :

Mă găseam în acel timp la rudele din satul Macareuca din judeţul Soroca, în vacanţa şcolară de vară, ca proaspăt promovat în clasa a IV-a de liceu. (Liceul "Ion Creangă", din Bălţi).

Macareuca era un sat neaoş românesc, în care vieţuiau vreo 300 de familii care nu ştiau să grăiască decît româneşte, şi care era plasat între satul Cotova, locuit mai mult de ruteni, şi tîrgul Zguriţa, care avea o populaţie majoritar evreiască, vădit filorusă, dar care se găsea înconjurată numai de sate în care vibra un curat simţămînt românesc: Zgura, Popeşti, Nicoreşti etc. Locuitorii din Macareuca erau pravoslavnici, harnici şi gospodari de mare ţinută, extrem de comunicativi. Se simţea în întreaga atmosferă a satului o notă de bunătate, de deschidere sufletească, de românism, pe care boierul Macarov, posibil un predecesor de-al marelui scriitor Alecu Russo, o imprimase. De la urmaşii acestora, rudele familiei mele au cumpărat frumoasa casă în care mă găseam în ziua în care aflasem, cu totul întâmplător, despre cedarea forţată către ruşi a Basarabiei. În după-amiaza zilei de 28 iunie 1940, plouase cumplit. Antena radioului, căruia, din an în Paşti, mai catadicseam să-i dau drumul, se prăbuşise de furtună. Mînat în casă de răutăţile vremii de afară şi curios să văd dacă radioul mai funcţionează, am pornit aparatul, iar în acea clipă se transmitea un comunicat senzaţional.

"Atenţiune, atenţiune! Basarabia a fost cedată Uniunii Sovietice şi, potrivit ultimatumului dat de către ruşi, retragerea instituţiilor şi a părţii din populaţie care doreşte se va putea face în termen de 4 zile, după care trupele ruseşti vor intra în Basarabia! Atenţiune, atenţiune!...".

fragment din Alte amintiri despre ocuparea Basarabiei şi a Bucovinei de către ruşi... De Marga-Rita Popeli-Tatu